a glosa = a explica un cuvant, sau un pasaj obscur dintr-un text;
“Glosa”
- este o poezie de idei, o creatie filosofica, rodul unei munci inelungate
- este o poezie cu forma fixa, greu accesibila
- fiecare strofa se va incheia cu un vers ca o concluzie
Poezia se constitue intr-un cod etic al omului de geniu, care, datorita autocunoasterii si experientei filosofice, trebuie sa se izoleze (filosofia shopenhaueriana) departe de tumultul efemer al vietii oamenilor de rand.
S1:
– strofa tema a poeziei cuprinde cugetari si aforisme
– versurile se grupeaza doua cate doua in patru distihuri
– primele versuri “Vreme trece, vreme vine,/Ce e rau si ce e bine”sunt o meditatie pe tema timpului,opunand timpul universal celui omenesc. De la onologie se trece la morala, omul de geniu trebuind sa deosebeasca “binele” de “rau”.
– totul e pus sub semnul zadarniciei “Ce e val, ca valul trece”
– ”Nu spera si nu ai teama” geniul trebiuie sa renunte la sentimentele omenesti ale “sperantei “ si “temerii” si sa se distanteze fata de lumea inconjuratoare ,asemenea “Luceafarului”: “De te-ndeamna, de te cheama/ Tu ramai la toate rece”, ”rece” avand sensul de nepasator, indiferent
– ”cuvintele “vreme” si “toate” sugereaza partea statornica a existentei, partea pe care geniul trebuie sa o aprofundeze.
S2:
– incepe cu o imagine a cunoasterii empirice, prin simturi: “Multe trec pe dinainte,/ In auz ne suna multe…”.Verbul “trec” sugereaza efemeritatea a tot ce ne inconjoara.
– empirismul este ilustrat de cuvintele “suna” si “asculte” (“Si ar sta sa le asculte ?…”). Interogatia retorica este refuzul unei astfel de cercetari empirice a intregului, care se incearca prin repetarea pronumelui “multe”.
– Lumea ce ne inconjoara fiind efemera, trecatoare, iar cercetarea ei nesigura, geniul trebuie sa se izoleze si astfel sa tinda spre autocunoastere “Tu aseazate deoparte,/ Regasindu-te pe tine, “.
S3:
–”Recea cumpan-a gandirii“ metafora saraca, ampla, sugereaza ratiunea, care refuza iluzia fericirii “masca fericirii ” si subliniaza desertaciunea ei.
– ”Ce din moartea ei se naste/ Si o clipa tine poate ;” temporalitatea este redusa la “clipa”, accentuand si mai mult faptul ca fericirea este trecatoare.
-”Toate-s vechi si noua toate“; statornicul se manifesta in efemer luand mereu alte masti.
S4:
–”Privitor ca la teatru/ Tu in lume sa te-nchipui” Eminescu introduce motivul lumii ca teatru, larg raspandita in filosofia antica hindusa. Fiind un “teatru” lumea si viata nu trebuie sa ne amageasca
– ”Tu in petreci in tine” omul de geniu se distanteaza de actorii subiectivi si se obiectiveaza printr-o dubla interiorizare.”petrecerea” din sufletul geniului contrasteaza cu plansul si cearta omului comun, judecat dintr-o perspectiva shopenhaueriana pesimista.
– privind acest “teatru”, omul superior va putea sa disocieze “binele” de “rau”, ca un adevarat critic al actorilor.
S5:
– ” Viitorul si trecutul/ Sunt a filei doua fete,/…/ In prezent le-avem pe toate,” sugereaza faptul ca trecutul, prezentul si viitorul sunt doar o conventie. De fapt, noi traim intr-un prezent etern, care inglobeaza totul (idee preluata de Shopenhauer de la Sfantul Augustin ).
– prezentul este singura forma concreta a existentei.
S6:
– “Caci acelorasi mijloace/ Se supun cate exista” esenta lumii este aceeasi, desi manifestarile ei sunt altele si aceasta esenta trebuie sa ajunga s-o cunoasca omul de geniu.
S7, S8, S9:
– Eminescu apeleaza la mijloacele satirei, antiteza shopenhaueriana dintre geniu si oamenii de rand devenind si mai clara.
– ”misei” si “natarai” sunt cei ce nu au idealuri, ci doar scopuri imediat; omul de geniu nu trebuie “sa li se prinda lor tovaras”.
– ultimul vers “Ce e val, ca valul trece” impune in strofa urmatoare existenta unor imagini acvatice “cantec de sirena”, “lucii mreje”, “varteje” sugerand faptul ca lumea este la fel de schimbatoare ca si marea.
– versurile “Tu pe-alaturi te strecoara,/ Nu baga nici chiar de seama…/ ”, “De te-ating, sa feri in laturi/ De hulesc, sa taci din gura…/ “, “Ca sa nu-ndragesti nimica,/ Tu ramai la toate rece.”refuzul total de a se reintegra in lumea inconjuratoare.
S10:
– reia versurile din prima strofa, insa in ordine inversa, constituind axiome. – “Glosa” seamana cu o demonstratie matematica.