Titu Maiorescu – îndrumator al culturii si literaturii romane



Titu Maiorescu a fost mentorul Junimii, critic literar, eseist şi filozof. Contribuţia lui Titu Maiorescu este foarte importantă în domeniul limbii, al literaturii, al esteticii şi al filozofiei. Varietatea preocupărilor sale l-a făcut pe criticul literar Nicolae Manolescu să afirme, că domeniul de activitate a lui Titu Maiorescu este toată cultura.

Prin combaterea mediocrităţii, a lipsei de talent, Titu Maiorescu a făcut o necesară operă de salubrizare şi ierarhizare a valorilor. El a desfăşurat o activitate de îndrumător al culturii şi a literaturii româneşti într-o perioadă când acestea erau ameninţate de impostură şi nouă valoare.

I. Contribuţia lui Titu Maiorescu în domeniul limbii

Articole despre scrierea limbii române (1866), Limba română în jurnalele din Austria (1868), Beţia de cuvinte (1873), Raport citit în Academia Română asupra unui nou proiect de ortografie (1880), Neologismele (1881), Oratori, retori, limbuţi (1902)

1.Introducerea alfabetului latin în locul celui chirilic: Punctul nostru de plecare în stabilirea alfabetului român… a fost regula de a scrie sonurile române cu litera latină corespunzătoare

2.Folosirea ortografiei fonetice: Fiecare cuvânt se scrie cum se pronunţă.

3.Combaterea etimologismului: Ce voieşte acum etimologismul în ortografia română ?… voieşte să ne aducă gramatica la forma cea mai etimologic pură, să ne arunce limba cu secole înapoi…

4.Îmbogăţirea vocabularului cu neologisme: Acolo unde astăzi lipseşte în limbă un cuvânt, vom primi cuvântul întrebuinţat în celelalte limbi romanice, mai ales în cea franceză …

5.Combaterea stricătorilor de limbă:

  • ·respingerea calcului lingvistic (traducerea literară a expresiilor idiomatice): Titu Maiorescu critică gazetarii care traduc cuvânt cu cuvânt expresii idiomatice nemţeşti intraductibile
  • ·ridiculizarea beţiei de cuvinte (verbalism, vorbărie): Cuvântul, ca şi în alte mijloace de beţie, e până la un grad oarecare un stimulant al inteligenţei. Consumat însă în cantităţi prea mari şi mai ales preparat astfel încât să se prea eterizeze şi să-şi piardă cu totul  cuprinsul intuitiv al realităţii, el devine un mijloc puternic pentru ameţirea inteligenţei…

Părerile în domeniul limbii şi-au dovedit valabilitatea. În 1880-1881 Academia română aprobă sistemul ortografic propus de Titu Maiorescu pentru întreaga ţară. Astfel junimea şi Titu Maiorescu au constituit un factor important al unificării limbii române literare moderne.

II. În domeniul literaturii

Asupra poeziei noastre populare (1868), O cercetare critică asupra poeziei noastre (1867), Direcţia nouă în poezia şi proza română (1876), Comediile lui I.L.Caragiale (1885), Poeţi şi critici (1886), Eminescu şi poeziile lui (1889)

1.Aprecierea poeziei populare

2.Aprecierea tradiţiei, a înaintaşilor, Vasile Alecsandri

3.Încurajarea tinerelor talente

4.Aprecierea operei în funcţia de valoarea artistică estetică

5.Combaterea mediocrităţii şi a lipsei de talent

6.Promovarea criticii literare ştiinţifice

În acest domeniu Titu Maiorescu a dovedit intuiţie, bun gust şi simţ al valorilor.

II. În domeniul culturii

În contradirecţiei de astăzi în cultura română (1868)

Teoria formelor fără fond: În aparenţă… avem politică şi ştiinţă, avem jurnale şi academii, avem şcoli şi literatură, avem muzee, conservatori, avem teatru, avem chiar o constituţie. Dar în realitate toate acestea sunt producţiuni moarte, pretenţii fără fundament, stafii fără trup, iluzii fără adevăr.

Această teorie cuprinde multe exagerări, dar prezintă şi un aspect pozitiv în sensul că respinge împrumuturile exagerate, neselective şi imitaţiile fără valoare. În realitate Titu Maiorescu şi junimiştii pledau pentru ridicarea fondului autohton la înălţimea formelor împrumutate.

Concepţia estetică a lui Titu Maiorescu

Nu este în întregime originală şi nici unitară, adică are contradicţii. Astfel Titu Maiorescu preia idei din:

  • poeticile anticităţii (Platon, Aristotel)
  • filozofia idealistă germană (Kant, Hoegel, Schopenhauer)
  • estetica clasică romantică şi realistă

Titu Maiorescu regândeşte aceste idei şi le nuanţează personal. Meritul lui Titu Maiorescu este că a elaborat o concepţie estetică spre deosebire de înaintaşii săi Alecu Russo, Vasile Alecsandri şi Mihail Kogălniceanu, care au exprimat păreri despre diferite probleme literare în câteva articole. Cel mai important articol în care Titu Maiorescu îşi exprimă concepţia estetică este O cercetare critică asupra poeziei noastre (1867). În acest articol Titu Maiorescu porneşte de la deosebirea fundamentală dintre artă şi ştiinţă:

  • artă, frumosul, pasiuni, emoţii, sentimente exprimate într-o formă frumoasă  se adresează sufletului
  • ştiinţă,  adevărul,  idei,  se adresează raţiunii

Pe baza acestor deosebiri şi cu ajutorul celor două elemente fundamentale ale operei literare (conţinutul şi forma), Titu Maiorescu defineşte poezia. După el poezia cuprinde sentimente, pasiuni, emoţii exprimate într-o formă sensibilă. Fondul nu trebuie înţeles ca idee propriu-zisă, ci ca sentiment sau pasiune: Prin urmare iubirea, ura, tristeţea, bucuria, desperarea, mânia, etc. sunt obiecte poetice; învăţătura, preceptele morale, politica, etc. sunt obiecte ale ştiinţei, niciodată ale artelor.

Pentru Titu Maiorescu poezia este un repaus al inteligenţei, care trebuie să exprime sentimente şi nu idei politice pentru că politicul se adresează raţiunii şi nu fanteziei.

Titu Maiorescu polulează aici principiul autonomiei esteticului (esteticul independent de social şi politic). Criticul literar N. Manolescu aduce o precizare esenţială arătând că Titu Maiorescu nu elimină total politicul din poezie ci numai tendinţa moralizatoare expresă, adică politicul şi socialul insuficient transfigurat artistic.

Aşa se explică faptul că Titu Maiorescu respinge o poezie manifest-social, ca Noi vrem pământ de G. Coşbuc, dar apreciază lirica patriotică a lui O. Goga.

Titu Maiorescu defineşte condiţiunea ideală şi materială a poeziei. Condiţiunea ideală cuprinde totalitatea sentimentelor, emoţiilor, pasiunilor exprimate de poet. Condiţiunea materială cuprinde cuvintele, exprsiile, figurile de stil prin care poetul îşi exprimă sentimentele.