Glosa,definitia generala



a glosa = a explica un cuvant, sau un pasaj obscur dintr-un text;

“Glosa”

  • este o poezie de idei, o creatie filosofica, rodul unei munci inelungate
  • este o poezie cu forma fixa, greu accesibila
  • fiecare strofa se va incheia cu un vers ca o concluzie

Poezia se constitue intr-un cod etic al omului de geniu, care, datorita autocunoasterii si experientei filosofice, trebuie sa se izoleze (filosofia shopenhaueriana) departe de tumultul efemer al vietii oamenilor de rand.

S1:

– strofa tema a poeziei cuprinde cugetari si aforisme

– versurile se grupeaza doua cate doua in patru distihuri

– primele versuri “Vreme trece, vreme vine,/Ce e rau si ce e bine”sunt o meditatie pe tema timpului,opunand timpul universal celui omenesc. De la onologie se trece la morala, omul de geniu trebuind sa deosebeasca “binele” de “rau”.

– totul e pus sub semnul zadarniciei “Ce e val, ca valul trece”

– ”Nu spera si nu ai teama” geniul trebiuie sa renunte la sentimentele omenesti ale “sperantei “ si “temerii” si sa se distanteze fata de lumea inconjuratoare ,asemenea “Luceafarului”: “De te-ndeamna, de te cheama/ Tu ramai la toate rece”, ”rece” avand sensul de nepasator, indiferent

– ”cuvintele “vreme” si “toate” sugereaza partea statornica a existentei, partea pe care geniul trebuie sa o aprofundeze.

S2:

– incepe cu o imagine a cunoasterii empirice, prin simturi: “Multe trec pe dinainte,/ In auz ne suna multe…”.Verbul “trec” sugereaza efemeritatea a tot ce ne inconjoara.

– empirismul este ilustrat de cuvintele “suna” si “asculte” (“Si ar sta sa le asculte ?…”). Interogatia retorica este refuzul unei astfel de cercetari empirice a intregului, care se incearca prin repetarea pronumelui “multe”.

– Lumea ce ne inconjoara fiind efemera, trecatoare, iar cercetarea ei nesigura, geniul trebuie sa se izoleze si astfel sa tinda spre autocunoastere “Tu aseazate deoparte,/ Regasindu-te pe tine, “.

S3:

Recea cumpan-a gandirii“ metafora saraca, ampla, sugereaza ratiunea, care refuza iluzia fericirii “masca fericirii ” si subliniaza desertaciunea ei.

– ”Ce din moartea ei se naste/ Si o clipa tine poate ;” temporalitatea este redusa la “clipa”, accentuand si mai mult faptul ca fericirea este trecatoare.

-”Toate-s vechi si noua toate“; statornicul se manifesta in efemer luand mereu alte masti.

S4:

Privitor ca la teatru/ Tu in lume sa te-nchipui” Eminescu introduce motivul lumii ca teatru, larg raspandita in filosofia antica hindusa.       Fiind un “teatru” lumea si viata nu trebuie sa ne amageasca

– ”Tu in petreci in tine” omul de geniu se distanteaza de actorii subiectivi si se obiectiveaza printr-o dubla interiorizare.”petrecerea” din sufletul geniului contrasteaza cu plansul si cearta omului comun, judecat dintr-o perspectiva shopenhaueriana pesimista.

– privind acest “teatru”, omul superior va putea sa disocieze “binele” de “rau”, ca un adevarat critic al actorilor.

S5:

– ” Viitorul si trecutul/ Sunt a filei doua fete,/…/ In prezent le-avem pe toate,” sugereaza faptul ca trecutul, prezentul si viitorul sunt doar o conventie. De fapt, noi traim intr-un prezent etern, care inglobeaza totul (idee preluata de Shopenhauer de la Sfantul Augustin ).

– prezentul este singura forma concreta a existentei.

S6:

– “Caci acelorasi mijloace/ Se supun cate exista” esenta lumii este aceeasi, desi manifestarile ei sunt altele si aceasta esenta trebuie sa ajunga s-o cunoasca omul de geniu.

S7, S8, S9:

– Eminescu apeleaza la mijloacele satirei, antiteza shopenhaueriana dintre geniu si oamenii de rand devenind si mai clara.

– ”misei” si “natarai” sunt cei ce nu au idealuri, ci doar scopuri imediat; omul de geniu nu trebuie “sa li se prinda lor tovaras”.

– ultimul vers “Ce e val, ca valul trece” impune in strofa urmatoare existenta unor imagini acvatice “cantec de sirena”, “lucii mreje”, “varteje” sugerand faptul ca lumea este la fel de schimbatoare ca si marea.

– versurile “Tu pe-alaturi te strecoara,/ Nu baga nici chiar de seama…/ ”, “De te-ating, sa feri in laturi/ De hulesc, sa taci din gura…/ “, “Ca sa nu-ndragesti nimica,/ Tu ramai la toate rece.”refuzul total de a se reintegra in lumea inconjuratoare.

S10:

– reia versurile din prima strofa, insa in ordine inversa, constituind axiome.    – “Glosa” seamana cu o demonstratie matematica.